Prezentare
Curtea de Apel Timișoara
A fost una dintre cele 11 curți de apel care au funcționat în România, după Marea Unire din 1918 până în anul 1948 când au fost desființate. Instanțele judecătorești funcționau în trecut ca și în prezent, pe trei grade de jurisdicție, cu denumirea specifică de atunci, respectiv: judecătorii de ocol urbane și rurale, tribunale de județ (de drept comun, comerciale și de notariat), curți de apel (cu o competență teritorială pe mai multe județe) și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea de Apel Timișoara avea în raza de activitate pe teritoriul vechilor județe: TIMIȘ-TORONTAL, ARAD și CARAȘ, cu sediul în PALATUL DICASTERIAL, al doilea ca mărime după PALATUL JUSTIȚIEI din București. Marea majoritate a judecătorilor – magistrați ai Curții de Apel Timișoara, dintre care amintim: I.Țenchea, E. Botiș, R. Miclea, A. Marta, I. Herman, I. Motoc ș.a. – erau doctori în drept ai Universităților din București, Berlin, Budapesta, Paris, Roma și Viena.

Curtea de Apel Timișoara a fost reînființată în baza dispozițiilor art. 10 și art. 27 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, fiind cuprinsă la punctul XV din anexa 2 la lege.
Curtea de Apel Timișoara este instanță cu personalitate juridică care funcționează în baza Legii nr. 304/2004, modificată și republicată.
Sediul instanței se află la etajul 2 al clădirii Palatului Dicasterial situat în Timișoara, Piața Țepeș Vodă nr. 2A.

Această clădire este cea mai mare din Timișoara, este structurată pe 4 nivele și în ea au funcționat de-a lungul timpului multe instituții de stat – astăzi funcționează Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Parchetele de pe lângă aceste instanțe.
Palatul Dicasterial
Încă din 1727 pe acest amplasament se afla o cazarmă, denumită apoi Casa Administrației Camerale. Fiind construită înainte de trasarea noului sistem rentagular de străzi, această clădire parter era „rotită” față de rețeaua străzilor din cetate.
Între anii 1754 – 1758 s-a mai adăugat clădirii și „Depozitul de Făină” al cetății.
Palatul Dicasterial a fost construit între anii 1855-1860, fiind destinat Parlamentului Voivodinei Sârbe și Banatului Timișean.

carte postala veche (sursa www.vatra-mcp.ro)
Construcție monumentală, ridicată pe o suprafață ce se întinde de-a lungul a trei străzi, edificiul a fost mult timp cea mai mare construcție din Timișoara. El avea trei curți, 273 camere, 34 bucătării, 20 cămări, 34 camere pentru servitori, 65 pivnițe și 27 depozite. Edilii obișnuiau să spună că are atâtea ferestre câte zile are un an.
Numele clădirii de „DICASTERIAL” provine din grecescul „dikasterion” și latinescul „dikasterium”, care denumea în antichitate Curtea cu juri. Amprenta juridica s-a păstrat până în Evul mediu, în sensul unei uniuni a judecătorilor, mai târziu denumirea a fost dată si judecătoriilor bisericești, pentru ca astăzi să adăpostească numai sedii ale instanțelor si parchetelor.
Monument arhitectural de o valoare deosebită realizat într-o manieră inspirată din stilul Renașterii italiene timpurii, este impunătoare prin volum și sobrietate.
Construcția este o copie după Palazzo Strozzi și Palazzo Pitti din Florența, considerată un exemplu perfect al unui palat florentin.
Palatul Dicasterial, denumit în mod popular și „Cazarma Funcționarilor”, datorită numărului mare de Instituții și Oficii de Stat care funcționau în acest palat: Tribunalul Regal, Procuratura Visteriei, Serviciul de Impozite, Inspectoratul școlar, Serviciul de arhitectură, Judecătoria de Ocol, Direcția Poștelor și Telegrafului, Sediul Poștei și Telegrafului, Direcția Financiară, Oficiul Cadastral, Serviciul de Cartografie, Oficiul de construcții de stat, Consiliul Orășenesc de Legislație.Construcție monumentală, ridicată pe o suprafață ce se întinde de-a lungul a trei străzi, edificiul a fost mult timp cea mai mare construcție din Timișoara. El avea trei curți, 273 camere, 34 bucătării, 20 cămări, 34 camere pentru servitori, 65 pivnițe și 27 depozite. Edilii obișnuiau să spună că are atâtea ferestre câte zile are un an.
Numele clădirii de „DICASTERIAL” provine din grecescul „dikasterion” și latinescul „dikasterium”, care denumea în antichitate Curtea cu juri. Amprenta juridica s-a păstrat până în Evul mediu, în sensul unei uniuni a judecătorilor, mai târziu denumirea a fost dată si judecătoriilor bisericești, pentru ca astăzi să adăpostească numai sedii ale instanțelor si parchetelor.
Monument arhitectural de o valoare deosebită realizat într-o manieră inspirată din stilul Renașterii italiene timpurii, este impunătoare prin volum și sobrietate.
Construcția este o copie după Palazzo Strozzi și Palazzo Pitti din Florența, considerată un exemplu perfect al unui palat florentin.
Palatul Dicasterial, denumit în mod popular și „Cazarma Funcționarilor”, datorită numărului mare de Instituții și Oficii de Stat care funcționau în acest palat: Tribunalul Regal, Procuratura Visteriei, Serviciul de Impozite, Inspectoratul școlar, Serviciul de arhitectură, Judecătoria de Ocol, Direcția Poștelor și Telegrafului, Sediul Poștei și Telegrafului, Direcția Financiară, Oficiul Cadastral, Serviciul de Cartografie, Oficiul de construcții de stat, Consiliul Orășenesc de Legislație.
Curtea de Apel Timișoara